"Pariez că bate Universitatea şi la două goluri diferenţă. Ca marcatori îi văd pe Mihai Dina şi Mihai Costea. Pe vremea mea, pariam pe victoriile Universităţii pe beri şi pe sticle de vin, acum aş pune 50 de lei", a spus Nicolae Ungureanu.
Fostul jucător, care a evoluat la Universitatea Craiova în perioada 1977-1987, a afirmat că se aştepta ca gruparea craioveană să fie foarte bine primită la Drobeta Turnu Severin, acolo unde îşi dispută meciurile de pe teren propriu. "Mă aştept la un stadion arhiplin la meciul cu Unirea Urziceni. De asemenea, cred că băieţii au un moral extraordinar, după victoria cu Vaslui, şi presimt că ialomiţenii vor avea un meci foarte greu. Mă aşteptam ca «Ştiinţa» să fie primită aşa bine la Severin, pentru că oraşul de pe Dunăre este o zonă unde noi am mai trecut şi am păstrat relaţia având meciuri amicale cu Drobeta, când această echipă exista. Întotdeauna era stadionul plin, la toate meciurile", a precizat Ungureanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu