Faceți căutări pe acest blog

luni, 15 martie 2010

Victorie pentru fani

Patru luni trecuseră de la ultima victorie a Universităţii în Liga I, oltenii reușind sâmbătă cel mai bun meci din acest sezon. De la patron şi până la jucători, toţi au recunoscut după joc că nu s-ar fi aşteptat la o diferenţă de scor aşa de mare. Cel mai sincer a fost Mihai Costea, care a admis că uitase să se şi bucure după şase meciuri fără victorie. "Ne aşteptam să câştigăm, dar ar fi fost bun şi un 1-0. După atâtea eşecuri, uitasem să mă mai bucur. Acum sperăm să legăm victoriile", a spus marcatorul ultimului gol al Ştiinţei. Patronul Adrian Mititelu s-a declarat şi el încântat de joc: "Nu mă aşteptam la o aşa diferenţă, dar aveam încredere că putem câştiga. La cum ne-am prezentat în acest meci, puteam bate pe oricine. Jucătorii au fost blamaţi, înjuraţi, şi acum merită să se bucure", a declarat Mititelu.

http://www.indiscret.ro/poze/177/costea.jpg
Victoria cu FC Braşov a declanşat fiesta şi între fanii severineni ai Ştiinţei. Susţinuţi frenetic pe toată durata partidei, jucătorii Universităţii au terminat meciul în ovaţiile celor peste 10.000 de spectatori şi nu s-au dus la vestiare până nu au făcut turul de onoare. "Dedic victoria tuturor suporterilor, fie că sunt din Severin, Craiova, Vâlcea, Tg. Jiu sau din altă parte", le-a mulţumit Mititelu fanilor.
"Sunt foarte fericit. Mă bucur mult pentru băieţi, pentru că au fost sub o mare presiune înainte de meci", Mark Wotte, antrenor U Craiova.


Florin Costea a fost printre cei mai buni jucători ai meciului de sâmbătă, chiar dacă nu şi-a mai trecut numele pe lista marcatorilor, aşa cum se obişnuise în tur.
"Sunt convins că Răzvan îl va lua pe Costea la naţională când va fi constant în joc la Craiova şi va marca cel puţin o dată la două etape", este noua poziţie exprimată de FRF, prin vocea preşedintelui Mircea Sandu, faţă de golgheterul Ştiinţei. De altfel, surse apropiate selecţionerului Răzvan Lucescu au confirmat că e posibil ca Florin să fie din nou chemat la lot. Cu Braşovul, Costea a arătat că ştie şi că poate să joace şi altceva decât ce-a arătat în ultimii trei-patru ani. Sâmbătă, Costea a jucat strict pentru echipă, a renunţat la acţiunile individuale şi a făcut marcaj în propriul teren mai mult decât a făcut-o în tot turul de campionat. La capitolul realizări, Florin şi-a trecut o pasă de gol pentru Găman, încă un serviciu decisiv pentru fratele său, Mihai, şi două ocazii mari în prima repriză.

L-a încântat pe Wotte
Tehnicianul Ştiinţei, Mark Wotte, a dezvăluit secretul schimbării lui Florin şi a făcut o analiză a evoluţiei acestuia. "Florin Costea a jucat ca un om de echipă cu responsabilităţi clare. I-am explicat că, în concepţia mea despre fotbal, un atacant trebuie să facă parte - fie prin marcarea de goluri, fie prin pase de gol, fie prin crearea de oportunităţi pentru colegi - dintr-o echipă învingătoare, şi nu să înscrie pentru o echipă care pierde. Asta i-am cerut de la bun început", a spus Wotte.
Olandezul a fost completat de team-managerul Universităţii, Silvian Cristescu, unul dintre cei mai apropiaţi oficiali ai clubului de jucător. "Cred că însuşi rezultatul este consecinţa evoluţiei lui. A fost altruist, a făcut totul pentru a-şi ajuta echipa. N-a marcat, dar două pase de gol echivalează cu victoria", a comentat Cristescu.


Arbitrii întâlnirii Universitatea - FC Braşov au comis mai multe greşeli, însă deciziile lor nu au influenţat soarta partidei. Cea mai evidentă eroare i-a aparţinut asistentului Mircea Orbuleţ, care a indicat eronat ofsaid la golul marcat de braşoveni în minutul 58. Centralul Marius Avram a avut de judecat două henţuri comise în propriul careu de braşoveni, la ambele faze lăsând jocul să continue. Mai întâi, în finalul primei reprize, Abrudan a lovit mingea cu mâna, schimbându-i traiectoria, pentru ca la ultima fază a jocului Voicu să respingă cu mâna în corner, din 6 metri. 
"I-am spus şi eu că nu trebuie să dea el gol tot timpul. Acum a jucat bine, disciplinat, probabil o fi şi datorită noului antrenor", Florin Costea senior.
"După meci, i-am trimis un SMS lui Florin în care i-am spus: «Ai fost the best player. Felicitări!»", Silvian Cristescu, team manager U Craiova

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu