
Wotte a declarat că niciunul dintre componenţii lotului nu l-a dezamăgit momentan şi îşi doreşte să creeze o formaţie cu adevărat unită.
“Ştiu că presa a scris că aş fi un antrenor sever şi aşa este. Echipa aceasta are nevoie de severitate. Dacă am o echipă disciplinată, puternică mental şi pregătită fizic, atunci pot sta relaxat. Universitatea are nevoie de mai multă disciplină, are nevoie să crească din punct de vedere fizic şi să devină cu adevărat un grup, nu doar o serie de individualităţi adunate la un loc. Există progrese în ceea ce priveşte atitudinea jucătorilor. În primele zile, toţi se plângeau de câte ceva. Şi le-am spus următorul lucru: întrebaţi-vă taţii cât câştigă şi comparaţi salariile lor cu ale voastre. Fotbaliştii Craiovei au contracte foarte bune şi obligaţia lor este să muncească foarte mult. Dacă tu, ca jucător, începi să te plângi, să spui că facem prea multe, că eşti obosit, înseamnă că nu eşti profesionist. Nu m-a dezamăgit nimeni până acum, însă există fotbalişti care trebuie să facă progrese, ca să devină cu adevărat valoroşi. Niciodată nu voi vorbi despre un anumitor jucător în public, ceea ce discut cu ei va rămâne între mine şi ei”,
a precizat antrenorul batav.
Fostul selecţioner al naţionalei de tineret a Olandei a spus că va decide dacă îl va păstra pe Matsuoka, brazilianul aflat în probe, după ce-l va urmări în câteva teste în Antalya. Pentru centrul defensivei, Wotte vrea un jucător de picior stâng, conştient că şi Găman, şi Barbu, şi Răducu sunt dreptaci. Despărţirea de Wobay a fost considerată normală de principalul Ştiinţei, atât timp cât leonezul era nefericit în Bănie:
“Până acum, fundaşul brazilian Jean a lăsat o impresie bună, are mentalitatea potrivită, are calităţi asemănătoare cu Găman. El poate lovi mingea cu ambele picioare. Vom analiza mai bine evoluţiile lui în Turcia şi vom lua o decizie atunci. Sper să găsim un fundaş central de picior stâng, asta căutăm acum. Însă nu este uşor să găseşti şi de valoare, să vină şi gratis, să nu primească nici un salariu mare. Craiova are un buget limitat, nu ne mai putem permite să oferim salarii precum aveam Stoica. Despre Wobay pot să spun următorul lucru: orice fotbalist care nu îşi doreşte să joace pentru echipa pe care o conduc e liber să plece. De când am venit eu, era mereu nemulţumit, era nefericit. Ştiţi statistica lui? Câte pase de gol a dat, câte goluri a marcat în trei ani? 10 goluri, adică trei goluri pe sezon. Este un jucător talentat, tehnic, respect faptul că fanii îl iubeau, însă nu poţi câştiga meciul cu un showman precum Wobay.”Pentru o adaptare imediată în România, Mark a mărturisit că va lua lecţii de limba română timp de două ore pe săptămână:
“Am învăţat deja mai mult de cinci cuvinte în română: mulţumesc, bună dimineaţa, bună ziua, bună seara, rapid, mai rapid, foarte bine, stânga, dreapta, schimbă. Sunt sigur că până la meciul cu Dinamo din prima etapă voi cunoaşte cele mai uzitate cuvinte româneşti în fotbal. Voi lua lecţii de română timp de două ore pe săptămână.”Wotte a afirmat că el este cel care hotărăşte la echipă şi are sprijin total din partea preşedintelui clubului:
“Relaţia cu domnul Mititelu este una bună. Ne ascultăm, ne sfătuim reciproc. Mă lasă să-mi fac treaba, nu intervine cu nimic peste mine. I-am transmis că dacă m-a ales pe mine ca antrenor, atunci eu voi fi cel care va lua deciziile. Nu voi permite nimănui să facă echipa, în clipa în care se va întâmpla aşa, voi pleca imediat.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu