Vali Badea, Bădoi şi Trică nu reprezentară decât preludiul campaniei de adus jucători liberi de contract a Ştiinţei. Apogeul se petrecu săptămâna trecută, când U Craiova detonă bomba acestui mercato: Paul Curteanu sosi la curtea lui Mititelu.
Ce are Curteanu faţă de Bădoi sau Trică de e transferul sezonului la U Craiova? Ani mai puţini, ar fi unul dintre răspunsuri. Comparativ cu cei doi fotbalişti de 33 de ani, la 26, Curteanu este un jucător de perspectivă, care poate oricând să explodeze. În plus are un CV impresionant: Curteanu e cel mai studios jucător din Liga lui Mitică, având la activ două licenţe – Drept şi IEFS – luate pe bune. Faza astacu pe bune e potrivit unor surse demne de toată încrederea, încheiarăm citatul din secţia sport a cotidianului Cuvântul Libertăţii. 
Fotbalistic, Curteanu nu rupse gura târgurilor Craiova şi Turnu Severin, singurele în care prestă. În cei patru ani petrecuţi în Bănie intră de fix zece ori în teren pentru Universitatea, în timp ce la Severin, în jumătate de campionat de serie B, bifă două meciuri, din care într-unul fu eliminat. Dar ăstea sunt doar câteva pete negre insignifiante pe CV-ul jucătorului, unde piesa de rezistenţă e alta, anume serviciul tatălui, deşi nu prea ştim cum îi fu strecurată în curriculum copilului. Să n-o mai lungim: tatăl Costel e şef la retrocedări în Primăria Craiova, iar acesta fu argumentul nambăr oan care înlesni revenirea lui Paul la U Craiova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu