Faceți căutări pe acest blog

vineri, 25 decembrie 2009

Scoţienii sunt foarte aproape de a obţine semnătura vedetei Florin Costea

Unul din membrii consiliului director a lansat o urare de sărbători către fani în care pomeneşte trei plecări şi cinci achiziţii, singurul nume făcut public fiind cel al lui Florin Costea. Celtic a cheltuit deja două milioane de lire sterline pe coreeanul Ki Sung Zueng şi se pregăteşte să dea alte 500.000 pe bielorusul Dmitry Verkhovtsov, anunţat drept noul Hleb.

Pe lista scoţienilor se mai află fundaşul Mathew Kilgallon, de la Sheffield United, dar românul Florin Costea este cea mai scumpă ţintă din această iarnă, preţul cerut de Craiova depăşind cele 2 milioane de lire sterile plătite pentru Ki Sung.
Reprezentanţii clubului scoţian sunt aşteptaţi în aceste zile în Bănie, pentru a pune la punct ultimele detalii ale transferului.
Telenovela vânzării lui Florin Costea în această iarnă se apropie de ultimul episod. Atacantul de 24 de ani va ajunge, cel mai probabil, în Scoţia, la Celtic Glasgow, conducerea clubului din Kerrydale Street anunţându-i pe fani că românul este ca şi transferat.
 
 

"Mititelu nu vrea sa dea jucători la Steaua!"

Gigi Becali spune că a renunţat la aducerea fundaşului craiovean Ovidiu Dănănae, deoarece finanţatorul Adrian Mititelu nici nu concepe sa vândă jucători unei rivale din campionat. Patronul Stelei este convins că trupa din Ghencea nu va resimţi o eventuala despărţire de Pawel Golanski, deoarece nigerianul Emeghara, proaspăt revenit pe gazon, poate juca fără probleme şi în flancul drept al apărării.

"Nu mă mai întrebaţi de Dănănae. Ştiţi foarte bine că e greu să faci afaceri cu Mititelu. El nu vrea să dea jucători la Steaua. Daca Golanski o să plece în iarna asta, Stoichita il poate folosi pe Emeghara pe partea dreaptă. Aşa că nu o să rămânem descoperiţi", a declarat Becali

AMINTIRI DIN VIATA UNUI ADEVARAT SIMBOL

Gica Popescu negociaza cu lantul hotelier Courtyard
Renegat de întreaga Oltenie în momentul în care a semnat cu Dinamo, Gică Popescu povesteşte cu emoţie despre perioada în care asista din tribună la partidele Universităţii.
"Baciul" rememorează clipele de glorie ale Craiovei Maxima şi explică cum şi de ce erau priviţi Balaci, Cîrţu, Cămătaru sau Ştefănescu ca nişte eroi.

"Craiova este echipa cu care eu m-am născut, cu care am crescut. Copilăria mea este legată de Universitatea. Fiind un mare pasionat de fotbal am crescut cu această echipă minunată care era Craiova anilor '80. Am mers la toate meciurile din acea campanie de calificare pentru Cupa UEFA în care Craiova a ajuns în semifinale. Am plâns împreună cu toată Craiova şi cu toată ţara în momentul în care Craiova a fost eliminată de Benfica", a dezvăluit internaţionalul la gsptv.
A purtat doliu după eliminarea Craiovei

"A doua zi după eliminarea din UEFA am mers cu doliu pe mână la şcoală şi tot liceul a purtat doliu. Craiova era ceva senzaţional, nu era o echipă de fotbal, era o pasiune în fiecare dintre noi. Eu am avut onoarea şi cinstea să prind acea echipă şi să fac parte din ea pe finalul ei. Am jucat alături de Ştefănescu, de Tilihoi, de Lung, de Cîrţu, de Cămătaru, de majoritatea jucătorilor acelei echipe superbe care a fost Craiova", a completat fostul mare internaţional.

joi, 24 decembrie 2009

Cosmin Gângioveanu:"SPER CA DIN RETUR SA NE REVENIM"

Revenit de la FC.VASLUI dupa o perioada de o jumatate de an,Cosmin Gângioveanu a declarat:
          
                      “Mă bucur că am revenit la Ştiinţa. Ştiu că echipa nu a trecut prin momente tocmai bune şi sper      să o ajut din retur să ne revenim”,
                     “În vară nu s-a întâmplat absolut nimic. Am fost şi eu puţin orgolios, dar sufletul şi inima mea au fost la Universitatea. Avem 17 etape de jucat în retur, orice este posibil. Dacă începem bine putem urca în clasament, pentru că nu sunt foarte multe puncte de recuperat. Nu vreau să mai vorbesc despre Vaslui. Acum sunt la Craiova şi vorbesc numai despre Craiova. Cred că Universităţii i-a lipsit în tur şi puţin noroc, dar va veni şi el, şi rezultatele”,

Florin Costea, dorit în Anglia: "Trei cluburi l-au ofertat, sîmbătă aflăm unde va juca"

Update  Mititelu: 'e La Moda Sa Fii Contestat, Dar Pe Mine Nu Ma Sperie Nimeni!'

"Perla" lui Adrian Mititelu, Florin Costea, este dorit în Premier League. onform agentului jucătorului, mai multe cluburi din prima ligă engleză doresc să-şi asigure din această iarnă serviciile atacantului oltean, însă oficialii Ştiinţei nu par dispuşi să accepte o plată în mai multe tranşe:

"Costea nu duce lipsă de oferte, problema este că Adrian Mititelu are nevoie de bani rapid şi nu sînt multe cluburi care să plătească toată suma deodată. Multe echipe doresc să dea banii în tranşe, iar acest lucru nu este acceptat de Mititelu.

NECAZURILE LUI MITITELU' LA SFARSIT DE AN

Mititelu: "Prima optiune e Piturca, dar tratam si cu 3-4 antrenori din Benelux"
Adrian Mititelu crede că arbitrajele nefavorabile de care a avut parte Ştiinţa în tur vin după ce echipa „alb-albastră” a trimis Ceahlăul în Liga a II-a.
„Cineva din Federaţie mi-a spus că o să mă urmărească în campionatul viitor şi o să păţesc lucruri rele în viitor. Această ameninţare a venit după meciul cu Ceahlăul, când i-am retrogradat pe cei din Piatra-Neamţ”, a spus Mititelu. În vară, Ceahlăul avea nevoie de un rezultat de egalitate la Craiova, în ultima etapă, dar pe final de meci Ştiinţa s-a impus cu 3-2, trimiţându-i pe nemţeni în liga secundă.
Bossul Ştiinţei susţine că suporterii îi sunt alături şi ameninţă cu o „revoluţie” asemănătoare cu cea de la Timişoara, unde fanii lui Poli şi-au cerut înapoi palmaresul de la Claudio Zambon. „Mi-aş dori să nu fie chiar atât de grele arbitrajele, încât să ne îndepărteze de obiectiv, pentru că vă spun eu că în Craiova va fi o revoluţie mai mare decât la Timişoara. Aici va fi mai urât ca acolo, pentru că lumea pleacă pe drum la Bucureşti, nu mai stă pe loc. Craiova, când se aprinde pentru fotbal, nu o mai controlează nimeni”, susţine Mititelu.
Patronul Craiovei e nemulţumit şi de amenzile pe care le-a primit de la FRF din pricina arbitrajelor şi a făcut un demers împotriva lui Mircea Sandu (foto stânga). „Am trimis un memoriu la UEFA, la domnul Michel Platini, şi un DVD cu toate fazele litigioase. Am explicat modul de practică în cadrul FRF, faptul că unele declaraţii sunt sancţionate, iar altele nu, că nu există o practică unitară. Încercăm să ne câştigăm dreptatea în mod civilizat şi să urmăm paşii regulamentului”, a explicat Mititelu.

„Arbitrii lui nea Caisă”
Singurul lucru care a împiedicat-o pe Universitatea Craiova să termine turul de campionat pe locul 3 au fost arbitrii din Liga I. Asta este părerea finanţatorului clubului oltean, Adrian Mititelu, mai ales după exemplele clare cu CS Otopeni, scor 2-2, sau cu FC Vaslui, scor 1-1, când Universitatea a fost egalată de fiecare dată din poziţii clare de ofsaid. Oficialul recunoaşte totuşi că este mulţumit de felul cum s-a prezentat echipa „alb-albastră” în aceste 17 etape şi speră ca evoluţia bună să continue şi din primăvară.
„A fost un tur reuşit pentru noi. Dacă stăm să ne gândim, putea să fie mult mai bine pentru noi. Am avut neşansă, dar asta ţine şi de experienţa noastră şi de unele reguli nescrise ale fotbalului, dar din retur vreau să dispară aceste lucruri. Mă simt frustrat să văd că jucăm bine şi lucrurile nu depind de noi, ci de ceea ce fac alde nea Caisă ăştia de la centru, cu fluierul. Evoluţiile noastre nu sunt o întâmplare, ci rodul muncii unor oameni. Noi jucăm la fel de bine cu orice adversar, indiferent de cine e el”, a spus finanţatorul "juveţilor". Universitatea Craiova a terminat turul pe poziţia a 6-a, acumulând 28 de puncte. Ştiinţa se află la doar 7 puncte în spatele liderului Dinamo

Costea cere cadoul în 2009

Briliantul Universităţii îşi aminteşte că primea tot ce-şi dorea de Crăciun, iar acum nu i-a mai scris Moşului, dorindu-şi să evolueze în Cupa UEFA cu Ştiinţa


Cel mai popular jucător din lotul Universităţii, Florin Costea, a făcut pe Moş Crăciun pentru o familie care în vară şi-a pierdut un copil de 11 ani, dar a împărţit cadouri şi pentru juniorii echipei. În 2008, Florin Costea a evoluat în 4 partide pentru echipa naţională, iar în meciurile oficiale pentru reprezentativa tricoloră cu Feroe şi Franţa a adunat 105 minute. A fost integralist cu Feroe şi a bifat ultimul sfert de oră al meciului cu Franţa, când îşi aminteşte că i-au tremurat picioarele văzând atâtea vedete pe care acum câţiva ani le admira la televizor.

Reporter: Se poate spune că eşti Moş Crăciun pentru mulţi fani ai Universităţii...
Florin Costea: Da, dar Moşul la Universitatea Craiova e alb-albastru, datorită zonei Olteniei, care e mai specială. L-am văzut la stadionul „Ion Oblemenco” şi ne-am şi pozat cu el. Mă bucur că i-am făcut fericiţi pe fani chiar şi cu un autograf, dar mai ales că i-am văzut cu zâmbetul pe buze pe juniori, după ce le-am împărţit cadouri.

Rep.: Cum era când erai junior, credeai în Moş?
F.C.: Pe timpul nostru noi nu primeam cadouri la club. Atunci credeam în Moş Crăciun, pentru că tot ce îmi doream se împlinea, iar cel mai fericit eram când primeam câte o minge. Şi Moşul îmi aducea mereu, aveam casa plină. Ca să mai glumesc, când am venit la Craiova, Moş Crăciun l-a adus şi pe fratele meu la Universitatea. Acum, de exemplu, nu i-am scris Moşului, nu mai sunt la vârsta la care să cred în el, dar îmi doresc să fiu sănătos, fără accidentări, ca aceea din vară.

Rep.: Cum a fost anul 2008 pentru tine?
F.C.: Pot spune că a fost cel mai bun an al meu din carieră. Am debutat la echipa naţională şi am fost la un pas să terminăm turul pe locul trei. Din păcate, n-am fost la Euro, dar sper să fiu prezent la următorul campionat european.

Rep.: Eşti mândru că acum copiii din Craiova vorbesc mai mult de Costea decât de Mutu?
F.C.: Este foarte bine că acum nu mai visează suporterii doar la fotbalişti emblematici, cum ar fi Mutu sau Chivu, şi se gândesc şi la cei de la Craiova, cum ar fi Costea, Bornescu, Dorel Stoica. Când Craiova juca în B, juniorii aveau modele fotbalişti ca Mutu, deoarece pentru ei Universitatea nu prea mai exista.

Rep.: Te gândeşti la un transfer?
F.C.: În Liga I, voi evolua doar la Universitatea Craiova. În România nu voi mai juca la altă echipă. Despre străinătate, vorbim când va fi timpul.

Cadouri pentru juniori
Jucătorii Universităţii Craiova: Florin Costea, Mihai Dina, Mihai Costea, Ovidiu Dănănae, Valerică Găman, Dragoş Firţulescu, Dan Gogoşoiu, Ionuţ Popescu şi Sorin Buşu au împărţit cadouri la peste 300 de juniori ai grupării „alb-albastre”. Din stafful tehnic a fost prezent secundul lui Nicolo Napoli, Jerry Gane. După ce au fost colindaţi, juniorii au primit cadouri de la idolii lor, toţi pozându-se cu jucătorii Ştiinţei, iar la final, Ciri Maier a cântat „Oltenia, eterna Terra Nova”, iar Florin Costea a tăiat dintr-un tort imens cu sigla Universităţii. „Este o motivaţie în plus pentru aceşti juniori şi am fost încântat pentru câte autografe mi-au cerut. Eu, când eram mic, nu primeam cadouri de Crăciun de la club, dar îmi făceau părinţii. Am dat la autografe până m-a durut mâna”, a declarat Florin Costea.

“Şi cu mine, şi fără mine, Ştiinţa va termina printre primele opt”

Costea cere cadoul în 2009

 “I-am dat o mână de ajutor Moşului. Nu a fost greu. Mă bucur că mă aflu aici, că am împărţit cadouri la copii şi sper să fie mulţumiţi. Sunt al Moşului alb-albastru pe viaţă! Nu ştiu dacă voi pleca de la Universitatea, vom vedea după sărbători. Nu îmi doresc neapărat să plec, deşi, după patru ani la Ştiinţa, poate a venit momentul să plec, dar, repet, vom vedea după sărbători ce se va întâmpla.

    

Va fi un retur destul de greu. Am avut un tur de campionat prost, dar sunt încrezător că, şi cu mine, şi fără mine în retur că Ştiinţa va termina printre primele opt. 2009 a fost un an foarte bun pentru mine şi sper ca şi 2010 să fie cel puţin la fel de bun. Sărbătorile le voi petrece la Vâlcea, împreună cu familia mea. Mi-aş dori ca şi CSM Rm. Vâlcea să promoveze în Divizia A, pentru oraş şi pentru oameni.

     Din câte ştiu eu, Steaua nu are cum să cumpere un jucător de la Universitatea. Gigi Becali poate să se orienteze spre orice jucător vrea dânsul, însă nu cred că domnul Mititelu va vinde vreun jucător la Steaua.”

miercuri, 23 decembrie 2009

Bornescu: "Craiova are lot valoros, va face performanta"

http://portal.paginisportive.com/images/stories/bornescu.jpg
Portarul giulestenilor crede ca Universitatea va face performanta in viitorul apropiat, deoarece dispune de jucatori talentati.
"Cu siguranta ca se va intimpla ca Universitatea sa faca performanta, mai devreme sau mai tirziu. Universitatea a avut lot valoros si sint convins ca va avea un lot redutabil si in viitor. In campionatul trecut am fost foarte aproape de calificarea in cupele europene. Si zic ca numai ghinionul a facut sa nu ne calificam in Liga Europa. Poate ca atitudinea noastra a dus la aceasta irosire a calificarii in cupele europene", a declarat Bornescu, conform Mediafax.

Costea in locul lui Dzeko

Wolfsburg ar da 4 milioane pe Costea I pentru a-l înlocui pe atacantul bosniac, ca şi vîndut în această iarnă

Wolfsburg e dispusă să dea pe "Briliantul" oltean tot atît cît a cheltuit cu aducerea lui Dzeko în 2007, de la FK Teplice. În vară, Costea I i-a convins pe nemţi de calităţile sale în amicalul din Austria cu Wolfsburg II încheiat 2-2, cînd "decarul" alb-albastru a marcat cu o execuţie superbă din 16 metri. "Sîntem de cineva cu o ofertă clară pentru Florin, dar numai după 5 ianuarie", a mărturisit Adrian Mititelu. Dacă îl va pierde pe Dzeko, antrenorul campioanei Germaniei, Armin Veh, ar rămîne cu numai 3 atacanţi în lot: Grafite, Martins, în prezent accidentat, şi puştiul Esswein.

25.000.000 de euro este cota de piaţă a lui Dzeko, conform transfermarkt.de. Costea e evaluat la 4 milioane.
http://images.gsp.ro/zoom/139736/788-145691-costeain.jpgCraiova s-a înţeles cu Wolfsburg pentru transferul lui Florin Costea, susţin surse autorizate! Ştiinţa ia 4 milioane de euro, însă cu o condiţie: nemţii să perfecteze mai întîi cedarea bosniacului Edin Dzeko, atacant pe care se bat Chelsea, AC Milan şi Inter.

După patru ani la Ştiinţa, poate a venit momentul să plec

Atacantul echipei Universitatea Craiova, Florin Costea, a declarat că, după patru ani în care a jucat pentru această formaţie, poate a venit momentul să plece.

"Eu rămîn al moşului alb-albastru pe viaţă. Nu ştiu dacă voi pleca de la Universitatea, vom vedea după sărbători. Nu îmi doresc neapărat să plec, vom vedea ce va fi. Deşi după patru ani la Ştiinţa, poate a venit momentul să plec. Anul 2009 a fost foarte bun pentru mine şi sper ca 2010 să fie cel puţin la fel de bun. Sărbătorile am să le petrec la Vâlcea, împreună cu familia mea. Mi-aş dori ca şi CSM Râmnicu Vâlcea să promoveze în Divizia A, pentru oraş şi pentru oameni", a declarat Florin Costea.
Cît despre interesul finanţatorului echipei Steaua Bucureşti, Gigi Becali, pentru fratele său, Mihai Costea, "decarul" a afirmat că nu se pune problema ca vreun jucător al echipei Universitatea Craiova să joace în Ghencea: "Din cîte ştiu eu, Steaua nu are cum să cumpere un jucător de la Universitatea. Gigi Becali poate să se orienteze spre orice jucător vrea dînsul, nu cred că domnul Mititelu va vinde vreun jucător de la Craiova la Steaua".

Jucătorii de la centrul de copii şi juniori al clubului Universitatea Craiova l-au aşteptat, miercuri dimineaţa, în curtea stadionului "Ion Oblemenco", pe Moş Crăciun. Spre deosebire de anii precedenţi, pe lîngă Moşul îmbrăcat într-un costum alb-albastru, şi-a făcut apariţia şi un Moş Crăciun costumat în roşu şi alb, culorile rivalei Dinamo.

Pentru a face faţă numărului mare de copii, Moşul a fost ajutat de nouă dintre jucătorii Ştiinţei: Gângioveanu, Lung, Florin Costea, Bărboianu, Buşu, Găman, Dina, Firţulescu şi Radu Barbu. Pe lângă cadouri, alb-albaştrii au împărţit şi autografe.
Atacantul este încrezător în ceea ce priveşte clasarea formaţiei oltene la finalul campionatului, în ciuda faptului că turul de campionat nu a fost reuşit pentru gruparea "alb-albastră": "Va fi un retur destul de greu. Am avut un tur de campionat foarte prost, dar sunt foarte încrezător. Şi cu mine şi fără mine, în retur Universitatea va termina printre primele opt".

marți, 22 decembrie 2009

Dănănae isi revine.

Fundaşul dreapta se află în Bănie pentru a-şi petrece Sărbătorile alături de familie. În tot acest timp, el îşi continuă antrenamentele, la sala de forţă. După 3 ianuarie, Dănănae se va întoare în Ţara Lalelelor pentru a urma programul de recuperare. Conform ultimelor estimări ale oficialilor Ştiinţei, el îşi va putea relua antrenamentele cu Universitatea abia în martie.

Trica, si el la TSKA Sofia?

TSKA Sofia a anuntat, vineri, ca a semnat un contract valabil un sezon si jumatate cu Florentin Petre, care a efectuat in cursul aceleiasi zile primul antrenament la noua sa formatie. "Sint bucuros ca am revenit la TSKA, sper sa cistigam titlul in acest sezon si sa mergem in Liga Campionilor", a spus Petre.
Presa bulgara mai noteaza ca vicecampioana Bulgariei incearca in aceste zile sa il convinga si pe Daniel Pancu sa semneze o intelegere, dupa ce fotbalistul in virsta de 32 de ani s-a despartit de Terek Groznii la finele lunii noiembrie.

    
Mijlocasul Universitatii Craiova, Eugen Trica, este foarte aproape de un transfer la formatia bulgara TSKA Sofia, care l-a transferat oficial, vineri, pe Florentin Petre si se afla in negocieri cu Daniel Pancu, anunta, vineri, presa de la sud de Dunare.
Fotbalistul in virsta de 33 de ani ar fi fost deja ofertat de gruparea din capitala Bulgariei, pentru care a mai evoluat intre 2006 si 2007. Totusi, transferul nu s-ar putea realiza decit la finalul sezonului, deoarece Trica a evoluat deja pentru doua formatii in actualul sezon, CFR Cluj si Craiova, iar regulamentul FIFA nu permite trei legitimari in aceeasi editie de campionat.

DOREL STOICA:"A venit momentul sa plec"

36489-stoica1.jpg
Dorel Stoica a anuntat ca va da curs unei oferte din strainatate in aceasta iarna daca va avea ocazia. Capitanul Universitatii Craiova imbraca din 2005 tricoul alb-albastru, echipa pentru care a evoluat de peste 100 de ori si pentru care a marcat sapte goluri.
"Daca va aparea o oferta buna atit pentru mine, cit si pentru club, vom vedea atunci. Eu cred ca a venit momentul sa plec, sa joc la o echipa din strainatate. Este normal ca, atunci cind jucatori care au sau nu rezultate, conducerea echipei, nea Adi, sa o ia de la capat, sa gaseasca solutii de redresare a echipei. Cu cea mai mare placere am sa ma intorc la Universitatea. Mi-ar placea sa-mi inchei cariera aici sau sa fac parte din staff-ul Stiintei. Pentru ca nu am sa uit ca Universitatea m-a adus la cel mai mare nivel ca fotbalist. De aici am ajuns sa fiu cunoscut si sa ating unele satisfactii. In primul rind, ii multumesc lui nea Adi pentru ca a crezut in mine si pentru tot ce a facut pentru mine", a declarat Stoica

Hagi: "Costea e un jucător care face diferenţa pe ultimii 30 de metri. Aşa făceam şi eu, şi Adrian Ilie"

"Am spus-o şi mai demult, îmi place Costea. Il stiu de cand era la Valcea. Si l-am propus apoi la Steaua. A fost primul jucător pe care i l-am propus patronului când am fost la Steaua, apoi si el a spus că îi place de Costea", a afirmat Hagi.
"E un jucător care face diferenţa pe ultimii 30 de metri. Asta este calitatea lui şi o face foarte bine. Aşa făceam şi eu, şi Adrian Ilie. Sunt anumiţi jucători născuţi pentru atac. Jucatori care fac 80% faza de atac si 20% faza defensiva. Asa eram si eu cand eram tanar", a adaugat "Regele".

luni, 21 decembrie 2009

Mihai Costea: “Voi juca numai la Universitatea”

 Am auzit şi eu că vor pleca mulţi jucători, dar mai întâi trebuie să vedem cine pleacă şi cine rămâne. Este prematur să vorbim despre acest subiect. Nu ştiu ce s-a întâmplat în tur, ne-a mers prost! Este uşor să dăm vina pe altcineva. Noi, jucătorii, şi tot ce înseamnă Universitatea Craiova suntem de vină şi trebuie să facem tot posibilul să o ducem acolo unde îi este locul.
Sunt la Craiova şi nu mă interesează alte oferte. Vreau să fac treabă cât mai bună aici. Le mulţumesc celor de la Steaua pentru aprecieri, dar în ţară voi juca numai la Universitatea. Vreau să fac aici performanţă.

     Nu sunt prea fericite aceste sărbători pentru noi. Suntem cu gândul la locul din clasament. Sper să ne revenim în retur. Şi anul trecut, turul a fost mai slăbuţ, iar în retur am fost cât pe aici să prindem Cupele Europene. Sincer, nu mă aşteptam să terminăm pe această poziţie, dar aşa este viaţa, aşa este fotbalul şi cu momente bune, şi cu momente rele.

Florin Costea, monitorizat de Schalke

Conducătorii Ştiinţei l-au propus pe Florin Costea (24 de ani) mai multor echipe din Germania. Unul dintre cei care îl monitorizează pe golgeterul Craiovei încă de pe vremea cînd o pregătea pe VfL Wolfsburg este Felix Magath, actualul tehnician al lui Schalke 04.

În această vară, nemţii au tratat un transfer, dar afacerea a picat din cauza preţului cerut atunci Adrian Mititelu în schimbul fotbalistului: 6 milioane de euro!

"În acest moment există doar discuţii, tatonări, dar nici o ofertă clară, concretă. Să vedem ce va fi. Am fost "ameninţaţi" de cineva cu o ofertă clară pentru Costea, după 5 ianuarie", a spus Adrian Mititelu

Păcurar: "Ar fi o onoare pentru mine să lucrez cu domnul Piţurcă la Craiova"

Dorit de CFR Cluj şi de FC Vaslui, mijlocaşul gorjean ar putea ajunge la Craiova dacă oficialii olteni îl vor convinge pe Victor Piţurcă să antreneze în Bănie."Deocamdată, eu nu am vorbit nici cu cei de la Craiova, nici cu domnul Piţurcă, dar ar fi o onoare pentru mine să lucrez cu domnul Piţurcă, pentru că este unul dintre cei mai mari antrenori români. Craiova este o echipă cu pretenţii şi sînt sigur că, dacă domnul Piţurcă va fi antrenor, şi pretenţiile lui vor fi mari. Aşa că din punctul ăsta de vedere ar fi un pas înainte în cariera mea de fotbalist“, a declarat Alex Păcurar, conform GdS.

Mititelu: "Prima opţiune e Piţurcă, dar tratăm şi cu 3-4 antrenori din Benelux"

"Prima opţiune rămîne Victor Piţurcă, dar noi avem şi alte variante. Am văzut că a apărut un nume de antrenor olandez în presă, dar el e doar unul dintre cei 3-4 antrenori din Benelux cu care tratăm. Există şi un luxemburghez foarte bun pe lista noastra. Stilul nostru se aseamănă cu cel olandez, de aceea căutăm un antrenor din Benelux.

Din păcate, nu pot să răspund concret de ce durează atît cu Piţurcă. Nu neapărat că nu e convins de proiect, sînt discuţii mai ample.
Piţurcă are şi alte oferte, e normal să îşi vadă interesul, fiecare analizează ce e mai bine pentru el. Contează dacă pleacă unul doi jucători şi obţinem o sumă importantă de bani. Dacă nu, atunci trebuie să mergem tot pe linia pe care sîntem. Adică vor pleca maximum doi jucători, dar nu dintre cei importanţi, ci din cei care n-au confirmat. În nici un caz nu vom aduce vedete la echipă, vom aduce jucători cu care vrem să completăm lotul", a spus Adrian Mititelu la GSP TV.

duminică, 20 decembrie 2009

Florin Costea: "Plec doar în străinătate, nu mă interesează Steaua!"

Atacantul oltean a reacţionat în urma declaraţiei făcute ieri de Basarab Panduru. Managerul general al Stelei spusese că: "Îl vrem pe Costea, l-aş pune în fruntea listei noastre de achiziţii!".

Foto 1

"Am mai spus-o, de la Universitatea nu plec decât în străinătate! Nu mă interesează Steaua sau altă echipă din ţară", a declarat azi Florin Costea, conform Adevărul.

golul anului 2009

Faza nominalizărilor la golul anului 2009 s-a încheiat. Au fost propuse un număr de 15 goluri marcate in anul 2009, din care 6 marcate de Florin Costea, 4 de Mihai Costea, 5 de Michael Baird şi câte un gol marcat de Julius Wobay şi Dorel Stoica.