Faceți căutări pe acest blog

joi, 24 decembrie 2009

NECAZURILE LUI MITITELU' LA SFARSIT DE AN

Mititelu: "Prima optiune e Piturca, dar tratam si cu 3-4 antrenori din Benelux"
Adrian Mititelu crede că arbitrajele nefavorabile de care a avut parte Ştiinţa în tur vin după ce echipa „alb-albastră” a trimis Ceahlăul în Liga a II-a.
„Cineva din Federaţie mi-a spus că o să mă urmărească în campionatul viitor şi o să păţesc lucruri rele în viitor. Această ameninţare a venit după meciul cu Ceahlăul, când i-am retrogradat pe cei din Piatra-Neamţ”, a spus Mititelu. În vară, Ceahlăul avea nevoie de un rezultat de egalitate la Craiova, în ultima etapă, dar pe final de meci Ştiinţa s-a impus cu 3-2, trimiţându-i pe nemţeni în liga secundă.
Bossul Ştiinţei susţine că suporterii îi sunt alături şi ameninţă cu o „revoluţie” asemănătoare cu cea de la Timişoara, unde fanii lui Poli şi-au cerut înapoi palmaresul de la Claudio Zambon. „Mi-aş dori să nu fie chiar atât de grele arbitrajele, încât să ne îndepărteze de obiectiv, pentru că vă spun eu că în Craiova va fi o revoluţie mai mare decât la Timişoara. Aici va fi mai urât ca acolo, pentru că lumea pleacă pe drum la Bucureşti, nu mai stă pe loc. Craiova, când se aprinde pentru fotbal, nu o mai controlează nimeni”, susţine Mititelu.
Patronul Craiovei e nemulţumit şi de amenzile pe care le-a primit de la FRF din pricina arbitrajelor şi a făcut un demers împotriva lui Mircea Sandu (foto stânga). „Am trimis un memoriu la UEFA, la domnul Michel Platini, şi un DVD cu toate fazele litigioase. Am explicat modul de practică în cadrul FRF, faptul că unele declaraţii sunt sancţionate, iar altele nu, că nu există o practică unitară. Încercăm să ne câştigăm dreptatea în mod civilizat şi să urmăm paşii regulamentului”, a explicat Mititelu.

„Arbitrii lui nea Caisă”
Singurul lucru care a împiedicat-o pe Universitatea Craiova să termine turul de campionat pe locul 3 au fost arbitrii din Liga I. Asta este părerea finanţatorului clubului oltean, Adrian Mititelu, mai ales după exemplele clare cu CS Otopeni, scor 2-2, sau cu FC Vaslui, scor 1-1, când Universitatea a fost egalată de fiecare dată din poziţii clare de ofsaid. Oficialul recunoaşte totuşi că este mulţumit de felul cum s-a prezentat echipa „alb-albastră” în aceste 17 etape şi speră ca evoluţia bună să continue şi din primăvară.
„A fost un tur reuşit pentru noi. Dacă stăm să ne gândim, putea să fie mult mai bine pentru noi. Am avut neşansă, dar asta ţine şi de experienţa noastră şi de unele reguli nescrise ale fotbalului, dar din retur vreau să dispară aceste lucruri. Mă simt frustrat să văd că jucăm bine şi lucrurile nu depind de noi, ci de ceea ce fac alde nea Caisă ăştia de la centru, cu fluierul. Evoluţiile noastre nu sunt o întâmplare, ci rodul muncii unor oameni. Noi jucăm la fel de bine cu orice adversar, indiferent de cine e el”, a spus finanţatorul "juveţilor". Universitatea Craiova a terminat turul pe poziţia a 6-a, acumulând 28 de puncte. Ştiinţa se află la doar 7 puncte în spatele liderului Dinamo

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu